Decoratiuni

Unde gasesti tablouri de vis pentru casa ta

Fiecare casa este o oaza plina de personalitate, amintiri vechi sau aspiratii noi, pentru cel sau cei care locuiesc in ea. Personalitatea omului se reflecta in casa in care acesta locuieste prin intermediul decorurilor, iar cel mai des intalnit obiect decorativ este tabloul. O imagine potrivita poate substitui o suta de cuvinte, iar tocmai din…

5 motive sa-ti decorezi apartamentul cu flori

Florile de interior reprezinta una din cele mai frumoase si naturale metode de a ne decora casele. Cu toate ca societatea in care traim ne impune un stil de viata departe de natura, niciun om nu poate trai fara sa interactioneze cu aceasta din urma pentru foarte mult timp. Chiar daca sunt vazute drept idei…

Cum alegi mobila antichizata de calitate

Atunci cand ne referim la trenduri in materie de design interior, putem constata cu usurinta faptul ca schimbarea acestora este una ciclica prin care, ce era vechi ieri, maine devine nou si de actualitate. In momentul de fata, nu putem ignora atentia tot mai mare de care se bucura mobila antichizata, atat la nivel european, cat si in…

Un tapet deosebit pentru un decor inedit

Daca tot exista atatea optiuni de design in intreaga lume, de ce ne-am mai obosi sa ne punem tapeti pe perete? Ei bine, pe langa frumusetea evidenta pe care un tapet o poate aduce casei tale, acesta este de 3 ori mai durabil si mai usor de curatat decat o zugraveala sofisticata. Prin simpla instalare…




Modele inedite de candelabre pentru casa ta

Inca din cele mai vechi timpuri, candelabrul a fost un obiect deosebit care, pe langa functia sa practica, aceea de suport pentru lumanari sau, mai tarziu, pentru becuri electrice, are rolul de a infrumuseta incaperea si de a ii aduce un plus de eleganta si stil. Aparute pentru prima data in epoca medievala, atunci cand…

Ornamente de Paste in imagini si cuvinte (galerie)

Fiindca ne aflam in pragul sarbatorilor pascale, decoratiunile si ornamentele de paste capata o importanta covarsitoare in raport cu perioadele obisnuite ale anului. Acest lucru, desi normal, ajunge uneori sa puna presiune asupra persoanelor care nu s-au gandit din timp sa-si achizitioneze cele necesare pentru atmosfera de sarbatoare atat de indragita de romani. Daca esti in…

Exemple si modele de lampi decorative inedite (galerie foto)

O metoda extrem de inteligenta de a imbina utilul cu placutul, atunci cand iti decorezi casa, se refera la a gasi lampa decorativa ideala. Luminozitatea, atat cea naturala, cat si cea artificiala, capata o importanta tot mai insemnata in arta decoratiunilor interioare moderne. Fie ca vorbim de o casa sau de un apartament, sistemul de iluminat joaca…

De ce sunt decoratiunile cu trandafiri mereu la moda

Pentru ca majoritatea oamenilor(femeile) adora florile, ne-am gandit sa vorbim in acest articol despre cum pot decoratiunile cu trandafiri sa-ti schimbe interiorul – si nu ne referim numai la case. Fiind de o frumusete extraordinară, trandafirii sunt unele dintre cele mai iubite flori. Am putea spune ca trandafirii sunt un fel de rockstarr în lumea petalelor, a…

Exemple de amenajari interioare in stil futuristic

La fel cum unii oameni traiesc in trecut, exista si oameni care traiesc in viitor si pentru care inovatia inseamna totul mai ales cand e vorba despre locul pe care acestia l-au denumit generic “acasa”. Numai ca acest “acasa” al futuristilor arata total diferit de casa omului de rand pentru care tiparul obisnuit este un…

Putin Feng Shui pentru o casa armonioasa

Nu stiu cati dintre dumneavoastra cred in forta energiilor bune si rele, de a influenta atmosfera unei case, insa se spune ca “paza buna trece primejdia rea” ceea ce, adaptat la situatia nostra inseamna ca nu ar strica sa tineti cont de cateva reguli esentiale de Feng Shui caci poate, cine stie, chiar au un…